Sportul național al trădării. Dragule, ia zi-mi și mie, când ai văzut ultima oară un bărbat fidel? Nu mă refer la cel din filme, cu flori și jurăminte, ci la cel din realitate, cu geaca pe jumătate deschisă și cu două telefoane în buzunar! Bărbatul infidel, dragă doamnă, nu se naște, se face: se fabrică încet, între o minciună mică și o scuză mare, până ajunge campion absolut la sportul național numit «stau la serviciu»! Când soția îl întreabă unde a rămas până așa târziu, răspunde cu ochii pe tavan: la ședință, dragă, la ședință! Ce ședință, Dragule? Ședință de trei ore cu recepționera de la etajul doi? Eroul nostru are mereu drum pe la un client, pe la un prieten, pe la o criză urgentă de firmă, în schimb copilul lui nu l-a văzut la ședința cu părinții de când a intrat în clasă! Femeia de lângă el știe, simte în oase, dar ce să facă? Îl ia la rost și el, marele actor, joacă rolul ofensat: tu nu ai încredere în mine, tu mă umbrești, tu exagerezi! Păi, măi omule, dacă exagerăm, de ce îți sună telefonul pe mod silențios de dimineață până seara? De ce ai parola schimbată lunar ca la bancă? De ce miroși a parfum ieftin de mall când tu nici nu treci pe lângă mall? Auziți și învățați, bărbați cu două fețe: trădarea nu e un accident, e o meserie! Și ca-n orice meserie, se plătește! Se plătește cu nopți nedormite, cu copii răniți și triști, cu verișori care știu totul înaintea ta, cu o casă în care aerul miroase a minciună! Iar la final, când totul se află, și se află întotdeauna, ca pâinea care se arde, rămâne singur, cu ambele telefoane închise, căci nici amanta nu mai crede în povești, nici soția lui nu mai crede în lacrimi! Așa că, domnilor cu două vieți, dacă vreți să fiți mari infideli, țineți minte: întâi fiți bărbați, că-i mai greu! Și femeilor le spun, cu drag și cu revoltă: ochii voștri văd adevărul clar, nu-l îngropați sub scuze!