Kibardin nu face mobilă. Kibardin scrie poezii din carton și hârtie. Și, paradoxal, tocmai ceea ce aruncăm zilnic la gunoi devine, prin mâinile lui, artă de pus în vitrină și adevăr de pus în suflet.
Kibardin a dat foaia
Într-o lume dominată de plastic și linii perfecte generate pe computer, Vadim Kibardin a ales să rămână fidel fragilității hârtiei și cartonului. Pentru el, materialele nu sunt rebuturi, ci fragmente de viață, adunate, lipite, modelate până când capătă viață.
Scaunele, mesele sau corpurile sale de lumină nu sunt obiecte banale, ci amintesc de trunchiurile vechi de copaci, de straturile geologice ale pământului sau de manuscrisele prăfuite care ascund povești uitate. Lipiciul pe care îl utilizează nu e un simplu adeziv, ci o alchimie personală. Folosește pastă de orez și întăritor, un amestec care leagă fragmentele aruncate ale lumii moderne și le rescrie într-o nouă poveste.
În mâinile sale, imperfecțiunile devin frumusețe, neregularitățile devin semnături, iar banalul se ridică la rang de poezie vizuală.
Imperfecțiunea care ne trezește
Într-o eră digitală, unde perfecțiunea e generată cu un simplu click, Kibardin a ales să îmbrățișeze imperfecțiunea. Fiecare colț de hârtie ruptă, fiecare fibră de carton strivit poartă amprentele artistului. Este doza de vulnerabilitate de care avem nevoie pentru a ne simți vii.
Obiectele lui nu sunt doar funcționale. Sunt oglindiri ale unei lumi care vrea să respire din nou natural. Sunt sculpturi pe care le poți atinge, piese care îți dau senzația că în ele e prinsă nu doar materia reciclată, ci și energia celui care le-a creat.
Dolly e iconic
Scaunul „Dolly”, poate cea mai emblematică piesă a lui Vadim Kibardin, a circulat prin muzee, expoziții și târguri de design din toată lumea. Recent, la Bruxelles, a fost inclus în top 10 obiecte prezentate la Collectible 2024.
Privit de aproape, „Dolly” te poate induce în eroare. Pare să fie lemn, dar nu e. De peste un deceniu, Kibardin a perfecționat o tehnică unică prin care transformă cartonul reciclat și hârtia neagră în structuri ce imită fibra lemnului.
Așa arată arta imperfecțiunii
Procesul e lent, migălos, aproape ritualic. Straturi suprapuse, tăiate și lipite manual, dau naștere unui obiect iconic, diferit față de mobilierul obișnuit. Kibardin nu caută să ascundă imperfecțiunea, ci să o transforme în semnătură vizibilă. Iar ceea ce rezultă e un scaun-sculptură, un manifest pentru designul sustenabil și pentru frumusețea lucrurilor create cu mâinile.
În 28 de ani, a realizat manual peste 27 de modele și zeci de obiecte unice, fiecare modelat strat cu strat, fără matrițe, doar prin migala mâinilor. Cifrele vorbesc de la sine: 10.652 de ore de muncă, 2.924 de kilograme de carton reciclat și 21 de copaci salvați. Copaci care, an de an, absorb 147 de kilograme de dioxid de carbon din atmosferă.
