Nu avem nevoie de studii ca să știm că suntem stresați. Cel mai recent raport Censis-Eudaimon, arată că 31,8% dintre oameni sunt aproape de burnout din cauza stresului. Nu e de mirare că rețelele sociale abundă de „leacuri” anti-stres. Unele par scoase din poveștile bunicii, dar altele… chiar merită atenție. Cel mai viral remediu al momentului? O băutură care promite să scadă nivelul de cortizol, să-ți redea energia, să calmeze tensiunea și să echilibreze sistemul hormonal. Se numește „Cortisol Cocktail”. E doar un nume catchy sau chiar are efecte reale? Hai să vedem și să gustăm.
Ce este cortizolul?
Pe scurt: cortizolul este un hormon produs de glandele suprarenale ca răspuns la stres. De obicei, e un aliat prețios pentru organism: reglează metabolismul, inflamația, nivelul glicemiei și ritmul circadian. Cu alte cuvinte, nu trebuie eliminat, dar nivelul crescut constant duce la apariția stresului cronic.
Rețeta pentru „Cortisol Cocktail”

🥥 200 ml apă de cocos
🍋 ½ lămâie stoarsă
🍊 50 ml suc de portocale
🥄 1 linguriță pudră de magneziu
🧂 ¼ linguriță sare fină
💦 Apă minerală carbogazoasă, după gust
Funcționează?
Experții declară că nu există dovezi științifice care să susțină eficiența băuturii în reglarea cortizolului. Totuși, ingredientele au beneficii nutriționale. Sodiul, potasiul și zaharurile naturale ajută la refacerea echilibrului intern. Apa de cocos hidratează intens și aduce un gust exotic, subtil. Iată ce declarație a făcut Lindsay Malone despre acest cocktail, nutriționist și lector la Universitatea Case Western Reserve:
Când am văzut ce conține, mi s-a părut similar cu un suc pentru sportivi, făcut acasă. Avem zahăr, sodiu, potasiu și lichide. E posibil ca oamenii să simtă un plus de energie doar pentru că sunt hidratați mai bine.
Concluzia? Nu este periculos, poți încerca acest cocktail fără alcool – dar nu te aștepta la miracole. Un stil de viață sănătos bazat pe: alimentație variată, somn de calitate, hidratare corectă si mișcare zilnică – înseamnă o gestionare eficientă a cortizolului.