de

Right Swipe? Ziua Europei

Relațiile interculturale sunt printre cele mai neobișnuite tipuri de relații. 17% dintre căsnicii sunt între persoane din culturi sau de rase diferite. Vara trecută am plecat în Italia pentru o lună de zile. La Roma, l-am întâlnit pe Alessandro. După o săptămână plină de arome și artă italiană, am început o relație. Eram îndrăgostită până peste cap de el, așa că am decis să rămân acolo până la sfârșitul verii.
La început părea totul roz, însă când lucrurile au devenit serioase, diferența culturală și-a spus cuvântul. Primul impediment a fost limba. Deși amândoi vorbeam foarte bine engleză, de multe ori simțeam că nu transmitem 100% ceea ce simțim. Astfel, rămânea un gol în comunicare. Pe lângă asta, modul în care fuseserăm crescuți era complet diferit. Eu proveneam dintr-o familie cu părinți axați pe carieră, de aici și dorința de a pleca. Alessandro venea dintr-o familie pur italiană, în care se punea accentul pe tradiție.
Pentru italieni, mama este icoana familiei, iar Alessandro stătea cu părinții lui, tocmai pentru că era foarte apropiat de mama sa. Pentru mine era ceva neobișnuit. Astfel, mereu aveam discuții în contradicție din cauza mamei sale. Eu voiam ca, în viitor, să ne mutăm împreună. Dar mereu ajungeam la aceeași problemă: mama lui. Într-un final, am încheiat relația pentru că diferențele culturale erau prea mari, iar eu voiam să mă întorc la viața mea de zi cu zi.
Nu este ușoară o relație interculturală, dar niciodată nu știi de cine și unde poți să te îndrăgostești.